07 Iulie 2025Sursa: IPJ Covasna

UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE AU AJUNS LA SPITAL DUPĂ CE S-AU RĂSTURNAT CU UN ATV

Dumincă după amiaza, polițiștii din Întorsura Buzăului au fost sesizați printr-un apel prin 112, despre faptul că DN 13E, în localitatea Barcani, ar fi avut loc un eveniment rutier - două persoane s-ar fi răsturnat cu un ATV, însă nu au solicitat intervenție medicală.

 

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că aspectele se confirmă, iar persoanele implicate, conducătorul auto și pasagera, plecaseră de la fața locului la o cabană din apropiere. Continuând verificările, oamenii legii au constatat că cei doi au fost totuși răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Conducătorul ATV-ului a fost identificat în persoana unui bărbat de 36 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.

 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ”Vătamare corăporală din culpă”, ”Părasirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” și ”Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.