UN BĂRBAT A FOST REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI COMISE CU VIOLENȚĂ
La data de 28 septembrie 2025, polițiștii IPJ Covasna au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 32 de ani bănuit de comiterea unor infracțiuni cu violență.
Polițiștii au demarat verificările după ce sâmbătă, 27 septembrie a.c., o femeie a sesizat faptul că ar fi fost victima unor fapte de violență din partea concubinului, precum și că ar fi fost reținută de către acesta la domiciliul comun, împotriva voinței sale, după ce bărbatul ar fi deposedat-o, tot prin violență, de o sumă de bani.
Întrucât existau indicii că bărbatul ar fi avut intenția să părăsească teritoriul țării, polițiștii covăsneni, în colaborare cu cei din cadrul IPJ Sibiu, au reușit localizarea și identificarea agresorului în județul Sibiu. Polițiștii au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia și l-au condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
În cauză s-a emis un mandat de reținere pentru 24 de ore și bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Covasna. Totodată, pentru protejarea victimei, a fost emis și un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea întregii stări de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis pentru violență în familie, tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal.
Polițiștii covăsneni vor acționa cu fermitate la fiecare sesizare privind fapte de violență și vor lua toate măsurile legale necesare pentru protejarea victimelor și tragerea la răspundere a celor care încalcă legea.











