Știre de presă din 28 ianuarie 2025
Accident rutier soldat cu rănirea unui pieton
Marți dimineață, polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe au intervenit la un accident rutier produs pe strada Gării din municipiu, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 57 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre strada 1 Decembrie 1918 spre DN 13E, a efectuat un viraj spre stânga și a acroșat o femeie de 49 de ani, care se angajase în traversarea străzii.
O posibilă cauză a accidentului ar putea fi lipsa asigurării corespunzătoare a șoferului înainte de efectuarea manevrei, combinată neatenția în timpul traversării, a pietonului.
Femeia a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conform procedurilor legale, acestuia i-au fost prelevate probe biologice pentru confirmarea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier.
Recomandări rutiere pentru prevenirea accidentelor de acest tip:
- Pentru conducătorii auto:
- Asigurați-vă temeinic înainte de a efectua manevre precum schimbarea direcției de mers sau virajele, mai ales în zonele cu treceri de pietoni sau trafic pietonal intens.
- Reduceți viteza în apropierea trecerilor de pietoni sau a intersecțiilor, pentru a putea reacționa rapid în caz de necesitate.
- Fiți vigilenți la prezența pietonilor, mai ales în condiții de vizibilitate redusă.
- Pentru pietoni:
- Traversarea străzii trebuie să se facă doar pe trecerile de pietoni, după ce vă asigurați că autoturismele s-au oprit pentru a vă acorda prioritate.
- Evitați folosirea telefonului mobil sau a altor surse de distragere în timpul traversării străzii.
- Purtați haine cu elemente reflectorizante sau de culori deschise, în special pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.
- Recomandări generale:
- Respectați regulile de circulație și fiți prudenți, atât ca șoferi, cât și ca pietoni.
- Colaborați cu poliția rutieră și respectați indicațiile acestora pentru siguranța tuturor participanților la trafic.











