24 August 2024Sursa: IPJ Covasna

Știre de presă 24 august 2024

Trei frați, plecați fără permisiune dintr-un centru de primire în regim de urgență, găsiți prompt de polițiști, sunt acum în afara oricărui pericol

 

În cursul zilei de 23 august 2024, în jurul orei 18:10, s-a constatat plecarea neautorizată a unor minori din cadrul unui centru de primire în regim de urgență din municipiul Sfântu Gheorghe. Personalul centrului a sesizat imediat organele competente privind plecarea celor trei frați cu vârste de 15, 13, respectiv 11 ani. Aceștia fuseseră internați în centru, în cursul aceleiași zile, până la clarificarea unei situații de pericol pentru ei, ca urmare a posibilei neglijențe a părinților.

 

Ca urmare a eforturilor susținute de căutare și a investigațiilor desfășurate de polițiști, minorii au fost depistați în cursul nopții, în localitatea Petriceni. Cei trei au fost ulterior încredințați cadrelor centrului, fiind în afara oricărui pericol.