18 August 2024Sursa: IPJ Covasna

Știre de presă 18 august 2024

Accident petrecut pe DN 12, în care au fost implicate 4 autovehicule, în care se aflau 9 persoane

În data de 18 august 2024, în jurul orei 11:20, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 12, în afara localității Bodoc.

 

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un autoturism, înmatriculat in județul Brașov, care circula pe DN 12, în direcția Brașov, la kilometrul 12 + 300m., a patruns pe sensul opus unde a acroșat un autoturism înmatriculat în județul Covasna, iar apoi a fost proiectat în autoturismul care circula în spatele acestuia (înmatriculat în Iași). În încercarea de a evita vehiculele angrenate in coliziune, un al patrulea autoturism a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se pe câmpul de la marginea drumului.

 

Cei 9 ocupanți ai vehiculelor implicate în accidentul rutier au fost evaluați medical la fața locului. Pentru 8 dintre aceștia, printre care si 2 minori, a fost necesară transportarea la spital în vederea continuării investigațiilor de specialitate.

 

Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele nu au indicat consumul de băuturi alcoolice. Ulterior acestora le vor fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

La acest moment, traficul la locul evenimentului este blocat, pentru finalizarea activităților de cercetare, fiind deviat pe o ruta alternativă prin localitățile Zoltan, respectiv Ghidfalau,

 

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru a stabili toate circumstanțele legate de producerea accidentului rutier.