POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT RAPID UN TÂNĂR CARE FUSESE ÎMPLICAT ÎNTR-UN EVENIMENT RUTIER ȘI A PĂRĂSIT LOCUL FAPTEI
La data de 21 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc au intervenit la un eveniment rutier produs în localitatea Tinoasa. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un autoturism a intrat în coliziune cu parapetul de pe marginea drumului.
La locul evenimentului nu au fost identificate persoane, însă în interiorul autoturismului au fost găsite mai multe recipiente de băuturi alcoolice. Polițiștii au demarat imediat activitățile de investigare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru identificarea persoanelor implicate.
În scurt timp, a fost identificat un tânăr de 23 de ani, bănuit că s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii evenimentului rutier. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La momentul depistării, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au constatat că pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat definitiv la 2 ani și 5 luni de închisoare pentru mai multe infracțiuni comise în anul 2023, respectiv tăiere ilegală și furt de arbori, furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Tânărul a fost reținut, polițiștii punând în executare mandatul emis de instanță și escortându-l la o unitate de penitenciar pentru executarea pedepsei. Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.











