30 Aprilie 2025Sursa: IPJ Covasna

Permanent în trafic, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere

Pietonii sunt o categorie vulnerabilă de participanți la trafic, întrucât în cazul unui accident rutier ei au cel mai mult de suferit. La nivelul județului Covasna, de la începutul anului au fost înregistrate 11 accidente rutiere soldate cu răniți ușor, în care au fost implicați pietonii.

Pentru protejarea lor și pentru conștientizarea riscului la care aceștia se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, în perioada 22-27 aprilie a.c., polițiștii covăsneni au organizat și desfășurat acțiuni țintite, menite să combată cauzele care duc ca accidente rutiere în care sunt implicați pietonii.

Astfel, în intervalul menționat au fost aplicate 136 de sancțiuni contravenționale pentru abateri ale pietonilor, cea mai frecventă fiind traversarea neregulamentară.

Acțiunile polițiștilor rutieri vor continua și în zilele următoare, având în vedere și specificul perioadei ce urmează. Activitățile vor fi țintite pe prevenirea conducerii sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise, dar și pe combaterea vitezei excesive.

Polițiștii vă reamintesc importanța adoptării conduitei preventive atunci cand sunteți în trafic, indiferent dacă sunteți la volan ori mergeți pe jos. Aceasta vă poate salva de consecințele implicării în accidente rutiere.