MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN ORAȘUL COVASNA
Vineri, 31 octombrie 2025, polițiștii au acționat pe raza comunei Zagon, pentru depistarea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri legale în temeiul legii.
Astfel, a fost identificat un bărbat de 33 de ani pe numele căruia Curtea de Apel Brașov a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru o durată de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis.
Cel în cauză a fost escortat de către polițiști la o unitate de penitenciar, în vederea ispășirii pedepsei.











