DOSAR PENAL PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 04 noiembrie 2025, în jurul orei 19:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pe DC 1, în localitatea Petriceni, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a îmbibației alcoolice. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor acloolice, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror.











