31 Decembrie 2024Sursa: IPJ Covasna

Buletin informativ din 31 decembrie 2024

Recomandări pentru o noapte de Revelion în siguranță

Noaptea de Revelion este prilejul ideal pentru a sărbători alături de cei dragi. Cu toate acestea, participarea la evenimente publice sau alte manifestări specifice necesită adoptarea unor măsuri de siguranță, pentru a preveni incidentele neplăcute. Polițiștii vă oferă câteva recomandări pentru a vă bucura în liniște de această ocazie specială.

1. Atenție la siguranța personală

  • Îmbrăcați-vă corespunzător condițiilor meteo, mai ales dacă participați la evenimente organizate în aer liber. Asigurați-vă că aveți îmbrăcăminte adecvată pentru temperaturi scăzute.
  • Aveți grijă de copii și persoane vulnerabile, cum ar fi vârstnicii sau cei care suferă de afecțiuni medicale. În aglomerație, asigurați-vă că cei mici rămân în apropierea dumneavoastră.

2. Evitați situațiile de risc

  • Consumul excesiv de alcool poate afecta judecata și reflexele. Dacă intenționați să consumați băuturi alcoolice, faceți acest lucru cu măsură și asigurați-vă că aveți un plan de transport sigur pentru a ajunge acasă.
  • Protejați-vă bunurile personale: păstrați portofelul, telefonul și alte obiecte de valoare într-un loc sigur și evitați să le expuneți inutil.

3. Preveniți conflictele

  • Evitați implicarea în discuții contradictorii sau situații tensionate. Dacă observați persoane care manifestă un comportament agresiv, delimitați-vă și evitați confruntarea.

4. Colaborați cu autoritățile

  • Dacă sunteți martorul unei situații periculoase sau aveți nevoie de ajutor, apelați imediat la polițiștii prezenți la eveniment sau sunați la numărul unic de urgență 112. Polițiștii sunt mobilizați pentru a asigura liniștea și siguranța tuturor participanților.

5. Recomandări pentru șoferi

  • Nu urcați la volan sub influența alcoolului! Respectați regulile de circulație și adaptați viteza la condițiile de drum.
  • Asigurați-vă că pasagerii poartă centurile de siguranță și că aveți un plan pentru a ajunge în siguranță acasă.

Aceste recomandări sunt menite să vă ajute să petreceți o noapte de Revelion fără griji. IPJ Covasna vă urează un An Nou fericit, plin de sănătate și împliniri!

 

 

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane

Luni după-amiază, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sfântu Gheorghe au intervenit la un accident rutier care a avut loc la intersecția dintre DC 31A și DJ 121B, pe raza localității Arcuș. În urma evenimentului, o persoană a fost rănită.

Din cercetările preliminare, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, aflat la volanul unei autocisterne care circula pe DC 31A, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Oprire” la intrarea pe DJ 121B. Acesta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 53 de ani.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele confirmând că nu consumaseră băuturi alcoolice. Totodată, conform procedurilor, le-au fost prelevate probe biologice pentru verificarea alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței domestice

Luni, 30 decembrie, în cursul după-amiezii, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Covasna au fost sesizați de o femeie în vârstă de 51 de ani, care a reclamat că a fost agresată fizic de fratele său. Incidentul s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool și al unei discuții contradictorii, care a degenerat în comportament violent.

Pentru a proteja victima și a preveni escaladarea situației, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu. Acesta îi interzice agresorului să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de femeie și de locuința acesteia.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.