Buletin informativ din 28 februarie 2028
68 de șoferi sancționați pentru viteză excesivă, în doar trei ore, în cadrul unei acțiuni comune cu IPJ Harghita
Siguranța rutieră și prevenirea accidentelor rutiere rămân priorități constante pentru polițiștii care acționează în trafic. Prin prezența activă în teren și măsurile luate, aceștia urmăresc descurajarea și sancționarea comportamentelor periculoase care pot pune în pericol atât conducătorii auto, cât și ceilalți participanți la trafic.
Ieri, 27 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Covasna, în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Harghita, au desfășurat o acțiune comună pe DN 11, utilizând aparate radar în sistem cascadă.
În doar trei ore, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea reglementărilor privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 68 au vizat depășirea limitei legale de viteză. Totodată, unui conducător auto care a depășit viteza legală cu peste 50 km/h i-a fost reținut permisul, fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru menținerea unui trafic rutier sigur și pentru sancționarea celor care ignoră regulile de circulație.
Polițiștii din Covasna, în dialog cu cetățenii: despre siguranță și dezinformare online
Pe 27 februarie, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat o acțiune informativ-preventivă în incinta unui centru comercial din municipiul Sfântu Gheorghe.
Activitatea a avut ca principal obiectiv conștientizarea efectelor dezinformării din mediul online asupra siguranței publice. În acest context, polițiștii au distribuit chestionarul aferent studiului național „Fenomenele de dezinformare din mediul online și impactul asupra siguranței publice”, realizat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în cadrul Planului de activități de cercetare pentru anul 2025.
Pentru a facilita accesul la acest studiu, polițiștii au oferit flyere conținând un cod QR care direcționează către chestionarul online, iar în cadrul centrului comercial a fost expus un afiș electronic pentru a informa cât mai mulți cetățeni despre această inițiativă.
Siguranța comunității începe cu o informare corectă! Polițiștii rămân alături de cetățeni, oferindu-le sprijin și recomandări pentru o navigare sigură în mediul digital.
Material lemnos tăiat ilegal, confiscat de polițiști
Joi dimineața, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe au descoperit, în curtea unui imobil din localitatea Dobolii de Sus, o căruță încărcată cu material lemnos, fără documente legale de proveniență.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul în curtea căruia se afla căruța ar fi tăiat, în data de 26 februarie 2025, mai mulți arbori din pădurea ce aparține localității Dobolii de Sus, transportându-i ulterior la domiciliu.
Polițiștii au confiscat materialul lemnos, constând în specii de pin silvestru, carpen, fag și gorun, acesta fiind lăsat în custodia pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Zagon. De asemenea, a fost confiscat și un motofierăstrău utilizat la tăierea arborilor.
În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului.
Autoturism neînmatriculat, depistat în trafic
Joi după-amiază, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, pe DJ 121A, pe direcția Ghelința – Valea Crișului.
În urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul, înmatriculat în Marea Britanie, nu era asigurat, neavând astfel drept de circulație pe teritoriul României. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele indicând că nu consumase alcool sau substanțe interzise.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului.











