Buletin informativ din 27 ianuarie 2025
Rezultatele acțiunilor poliției în domeniul silvic
Material lemnos tăiat și abandonat
Vineri, 24 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe, împreună cu reprezentanți ai ocolului silvic, au descoperit în extravilanul satului Araci două atelaje hipo încărcate cu material lemnos, abandonate.
Investigațiile au arătat că lemnul provenea din fondul forestier al comunei Araci, de und ear fi fost tăiat și sustras ilegal. Atât căruțele, cât și materialul lemnos au fost confiscate. Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea persoanelor implicate.
În acest caz, s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunile de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, investigațiile fiind coordonate de procuror.
Transport ilegal de material lemnos
Ieri seară, polițiștii aceleiași secții au depistat în apropierea unei zone împădurite din localitatea Dobolii de Jos doi tineri, în vârstă de 24 și 26 de ani, transportând material lemnos cu ajutorul a două căruțe, fără a putea prezenta documente legale de proveniență.
Verificările au relevat că arborii, esență gorun, ar fi fost scoși din rădăcini din fondul forestier administrat de Composesoratul Dobolii de Jos. Materialul lemnos a fost confiscat și predat ocolului silvic.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de „scoaterea din rădăcini de arbori” și „furt de arbori”, cercetările desfășurându-se sub coordonarea procurorului.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru protejarea fondului forestier și combaterea infracțiunilor silvice.
Accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane
Duminică după-amiază, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe DN 11, în afara localității Chichiș. În urma evenimentului, trei persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 77 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe direcția Brașov – Târgu Secuiesc, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care tracta o remorcă. În urma impactului, vehiculul care a pătruns pe sensul opus a fost proiectat într-o a treia mașină, care circula pe direcția Târgu Secuiesc – Brașov.
Accidentul a dus la rănirea șoferului în vârstă de 77 de ani, precum și a conducătorului auto și a unui pasager din cea de-a treia mașină implicată în coliziune. Toate cele trei persoane rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Conform procedurilor legale, acestora li s-au prelevat și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt în derulare sub coordonarea unui procuror, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Accidente rutiere soldate cu rănirea a două persoane
Tot duminică, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Covasna au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe DN 13E, soldat cu rănirea unei persoane.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula dinspre localitatea Chiuruș spre Păpăuți, a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta și a părăsit partea carosabilă, lovind un stâlp din lemn.
Conducătoarea auto a primit îngrijiri medicale, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ. Conform procedurilor, acesteia i-au fost prelevate probe biologice pentru confirmarea alcoolemiei.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
Tot duminică seara, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au intervenit la un alt accident rutier, în urma căruia un biciclist a fost rănit.
Un bărbat de 69 de ani, care circula cu bicicleta pe strada Gheorghe Doja din Întorsura Buzăului, nu ar fi acordat prioritate la intersecția cu DJ 121A și a fost acroșat de un autoturism care circula dinspre Sărămaș spre DN 13E.
Biciclistul a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost ulterior transportat la spital pentru tratament de specialitate.
Atât biciclistului, cât și conducătorului auto, li s-au prelevat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Și în acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt în derulare sub supravegherea unui procuror.
Conducere fără permis
Duminică dimineața, polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe, aflați în cadrul unei acțiuni de monitorizare și control al traficului în localitatea Reci, au oprit pentru verificări un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu Secuiesc.
În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat din cauza unor abateri anterioare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.
Conducere fără permis și refuz de recoltare a probelor biologice
Sâmbătă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe au oprit pentru control un utilaj agricol care circula în localitatea Zălan, fără plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare.
Conducătorul vehiculului, un bărbat de 44 de ani din comuna Bodoc, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În conformitate cu procedurile legale, bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, însă acesta a refuzat procedura.
În urma constatărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Cercetările sunt desfășurate sub supravegherea procurorului.
Conducere fără permis
Sâmbătă seara, polițiștii Formațiunii Rutiere Târgu Secuiesc au oprit un autoturism care circula pe strada Cernatului din municipiu, în cadrul unei acțiuni de monitorizare a traficului rutier.
Verificările au arătat că șoferul, un bărbat de 47 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat din cauza unor abateri anterioare.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent.











