24 Februarie 2025Sursa: IPJ Covasna

Buletin informativ din 24 februarie 2025

Acțiuni de tip razie desfășurate de polițiștii covăsneni

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat acțiuni de tip „Razie”, cu efective mărite, având ca obiectiv principal menținerea ordinii și siguranței publice.

Joi seara, polițiștii au acționat în orașul Întorsura Buzăului și în comunele Barcani și Sita Buzăului, pentru prevenirea și combaterea violenței în spațiul public – pe străzi, în zone aglomerate și în localuri – precum și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului și ai Secției de Poliție Rurală Întorsura Buzăului, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.

Cu ajutorul aplicației eDAC, au fost verificate 32 de persoane și 24 de autovehicule. Au fost instituite 3 filtre rutiere și efectuate 14 testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise. A fost reținut 1 permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare. Pentru neregulile constatate, au fost applicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.240 de lei, majoritatea pentru abateri la regimul rutier.

Vineri seara, polițiștii au desfășurat o acțiune similară în municipiul Sfântu Gheorghe, vizând prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special în zona barurilor și a altor localuri frecventate pe timpul nopții.

În cadrul acestei acțiuni, la care au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, alături de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna:

  • 14 societăți comerciale au fost verificate;
  • 124 de persoane au fost legitimate și verificate prin eDAC;
  • 12 sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în valoare de 6.300 de lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea legislației privind paza obiectivelor.

Sâmbătă seara și noaptea, polițiștii au continuat acțiunile în orașul Baraolt și comunele arondate, precum și în comunele Sânzieni și Brețcu, împreună cu jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Brașov. Activitățile au fost desfășurate de polițiști din structurile de ordine publică și rutieră, în colaborare cu efectivele Poliției Orașului Baraolt și ale Secțiilor de Poliție Rurală Târgu Secuiesc și Baraolt.

Scopul principal al intervenției a fost prevenirea și combaterea infracționalității, cu accent pe faptele de violență și activitățile ilicite desfășurate în spațiul public. Totodată, polițiștii au vizat identificarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Rezultatele acțiunii:

  • 80 de persoane legitimate și verificate;
  • 100 de autovehicule controlate în cadrul celor 13 filtre rutiere instituite;
  • 33 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise și 1 permis de conducere reținut;
  • 4 societăți comerciale verificate sub aspect economic și al respectării normelor de pază;
  • 51 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de aproximativ 24.130 de lei, pentru abateri la regimul rutier și încălcarea normelor de conviețuire socială.

Aceste acțiuni fac parte din seria măsurilor implementate de Poliția Română pentru consolidarea siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale. Inspectoratul de Poliție Județean Covasna va continua să monitorizeze situația operativă și să intervină prompt pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în comunitate.

 

 

Disciplină rutieră și siguranță pe drumuri

Polițiștii rutieri din județul Covasna intensifică, în această săptămână, acțiunile de monitorizare și control pe drumurile publice, având ca principal obiectiv prevenirea accidentelor rutiere grave. La aceste acțiuni vor participa polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor de poliție rurală.

Principalele direcții de acțiune:

  • Viteza și depășirile periculoase – combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare;
  • Siguranța tuturor participanților la trafic – prevenirea abaterilor comise de pietoni, bicicliști și conducători de atelaje cu tracțiune animală;
  • Conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise – depistarea și sancționarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului;
  • Respectarea priorității – combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și altor vehicule;
  • Folosirea telefonului la volan – identificarea și sancționarea șoferilor care utilizează telefonul mobil fără dispozitiv „hands-free”;
  • Siguranța pasagerilor – impunerea utilizării centurilor de siguranță și a dispozitivelor speciale pentru copii;
  • Circulația în condiții de iarnă – verificarea respectării regulilor privind circulația pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Pe lângă măsurile de sancționare, polițiștii vor desfășura și activități de informare, pentru a crește gradul de responsabilizare în rândul participanților la trafic. Siguranța pe drumurile publice este o responsabilitate comună, iar respectarea regulilor contribuie la reducerea riscurilor și la prevenirea tragediilor rutiere.

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna va continua să acționeze ferm pentru un trafic mai sigur!

 

 

Conducere sub influența alcoolului: trei șoferi depistați în trafic

Polițiștii covăsneni continuă acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere și de sancționare a conducătorilor auto care încalcă legea. În ultimele zile, trei șoferi au fost depistați în trafic sub influența alcoolului.

Primul caz a fost înregistrat vineri dimineața, în localitatea Bățani, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliție Baraolt au oprit un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, conform procedurilor legale.

Duminică dimineața, un alt șofer a fost depistat pe strada Școlii din localitatea Brăduț de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, urmând a se stabili cu exactitate nivelul de alcool din sânge.

Cel de-al treilea caz a fost înregistrat luni dimineața, în orașul Întorsura Buzăului. Polițiștii Serviciului Rutier au oprit un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, iar testarea acestuia a indicat 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea de probe biologice.

În toate situațiile, polițiștii au deschis dosare penale și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și aplicarea măsurilor legale.

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna reamintește că alcoolul la volan este un factor major de risc în trafic și atrage răspundere penală.

 

Autoturism neînmatriculat depistat în trafic

Sâmbătă seara, pe DN 11, în afara localității Lemnia, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie în vârstă de 40 de ani.

În urma verificărilor, s-a constatat că vehiculul, echipat cu plăcuțe de înmatriculare emise de autoritățile germane, nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.

În acest context, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.

 

Material lemnos tăiat ilegal, confiscat de polițiști

Sâmbătă, 22 februarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baraolt au depistat, în extravilanul localității Belin-Vale, patru bărbați care transportau, cu două atelaje hipo, material lemnos pentru care nu dețineau documente legale de proveniență.

Din verificări a rezultat că lemnul, specia fag, ar fi fost tăiat și sustras dintr-o pădure aparținând comunei Belin. Polițiștii au confiscat materialul lemnos, un motofierăstrău și două topoare folosite la tăiere.

În acest caz, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunile de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.

 

 

Activități de informare desfășurate de polițiștii din Orașul Întorsura Buzăului

Vineri, 21 februarie, polițiștii de siguranță școlară, alături de colegi din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului și pompieri de la Pichetul de Pompieri Întorsura-Buzăului, au organizat sesiuni de informare și prevenire la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din localitate.

Cu un public de 160 de elevi și cadre didactice, activitățile interactive au avut ca scop abordarea unor teme esențiale pentru siguranța personală și prevenirea accidentelor. Printre subiectele discutate s-au numărat:

  • Prevenirea accidentelor rutiere: elevii au învățat despre normele de circulație valabile pentru diversele categorii de participanți la trafic, inclusiv pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete sau trotinete electrice.
  • Noțiuni de prim ajutor: elevii au fost familiarizați cu pașii de acordare a primului ajutor în caz de accident.

Această acțiune face parte dintr-o serie continuă de inițiative ale poliției destinate creșterii gradului de informare și responsabilizare, cu accent pe protecția grupurilor vulnerabile. În colaborare cu alte instituții, poliția urmărește consolidarea unui climat de siguranță în comunitate și reducerea riscurilor de victimizare.

 

Recomandări pentru siguranța elevilor în vacanța „de schi”

În perioada vacanței, elevii din județul Covasna beneficiază de o binemeritată pauză de la cursuri. Este un moment în care aceștia pot petrece mai mult timp în activități recreative și de relaxare, alături de familie și prieteni. Totodată, este important să nu neglijăm măsurile de siguranță, mai ales în contextul în care copiii și adolescenții sunt mai mult prezenți în parcuri, pe străzi sau locuri publice.

Pentru a asigura siguranța elevilor, polițiștii recomandă următoarele:

1. Siguranța rutieră:

  • Pentru elevii de ciclu primar și gimnazial:
    • Părinți: Asigurați-vă că elevii sunt învățați să circule corect pe trotuare, să traverseze doar la trecerile pentru pietoni și să fie atenți la semnalele semafoarelor.
    • Pentru bicicliști: Folosirea căștilor de protecție este obligatorie, iar bicicletele trebuie să fie echipate corespunzător (elemente reflectorizante, lumini, frâne).
    • Pentru trotinete: Folosirea trotinetelor pe drumurile publice trebuie să se facă numai pe pistele speciale, iar purtarea echipamentului de protecție este recomandată.
    • Pentru elevii de liceu: Încurajarea responsabilității în trafic și respectarea regulilor de circulație este esențială, mai ales pentru cei care conduc autovehicule.

2. Siguranța în utilizarea internetului și a tehnologiei:

  • Împărtășirea informațiilor online: Elevii trebuie să fie conștienți că informațiile personale nu trebuie partajate pe platformele online, iar interacțiunile cu persoane cunoscute în mediul virtual, pot ascunde pericole.
  • Parental Control: Recomandăm utilizarea setărilor de control parental pe dispozitivele electronice ale copiilor pentru a limita accesul la conținut inadecvat.
  • Prevenirea cyberbullying-ului: Încurajați-vă copiii să vorbească despre orice formă de bullying online și să raporteze orice comportament suspect.

3. Siguranța în vacanță și la locurile de joacă:

  • Locuri de joacă sigure: Părinții trebuie să se asigure că locurile de joacă sunt adecvate vârstei copiilor și că nu există pericole evidente (aparatură defectă, suprafețe periculoase).
  • Supravegherea activităților în aer liber: Copiii trebuie să fie mereu supravegheați, în special atunci când se joacă afară sau participă la diverse activități recreative.
  • Siguranța în grupuri: Încurajați-i pe copii să nu plece singuri la joacă, să rămână în grupuri și să se evite locurile izolate.

4. Prevenirea incendiilor și a accidentelor domestice:

  • Igiena și securitatea în gospodărie: Asigurați-vă că cei mici sunt informați despre pericolele legate de utilizarea obiectelor casnice, cum ar fi aparatele electrice sau substanțele toxice.
  • Evitarea jocurilor cu foc: Copiii nu trebuie să manipuleze focul sau să se apropie de surse periculoase de căldură (brichete, lumânări, aragaz etc.).

5. Sfaturi pentru adolescenți (liceu):

  • Protecția împotriva violenței: Adolescenții trebuie să fie educați să evite conflictele violente și să apeleze la autorități dacă sunt martori sau victime ale unor acte de violență.
  • Alcool, droguri și comportamente de risc: Este important ca elevii să înțeleagă pericolele consumului de substanțe interzise și să adopte un comportament responsabil.

6. Comunicarea cu părinții și autoritățile:

  • Încurajați copiii să comunice deschis cu părinții sau cu adulți de încredere despre orice situație neplăcută sau periculoasă.
  • În caz de urgență, învățați elevii să folosească numărul de urgență 112 și să ofere informații clare și corecte despre situația în care se află.

Siguranța elevilor rămâne o prioritate, iar educația și prevenția sunt esențiale. Este important ca părinții și autoritățile să colaboreze pentru a le oferi celor mici un mediu sigur și sănătos în care să se poată bucura de vacanță.

Galerie foto