17 Februarie 2025Sursa: IPJ Covasna

Buletin informativ din 17 februarie 2025

Polițiștii recomandă în continuare conduita preventivă în trafic

 

Pentru evitarea implicării în accidente rutiere, polițiștii vă recomandă să adoptați un comportament responsabil în trafic, bazat pe respectarea normelor rutiere, dar și a regulilor de politețe.

 

În weekend, mai mulți conducători auto au omis aceste recomandări.

 

Vineri după amiază, un bărbat de 33 de ani care conducea un autoturism pe DN 10 nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și a pierdut controlul, a părăsit carosabilul și, după ce a acroșat un stâlp din beton, a lovit o autotutilitară ce ieșea din curtea unui imobil din zonă. În urma acestui eveniment șoferul autoutilitarei și pasagerul aflat în aceasta au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

 

La testarea cu etilotestul s-a stabilit că bărbatul de 33 de ani avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au dispus și măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

Un alt bărbat a ajuns la spital după ce a condus un scuter electric, sub influența alcoolului fiind și a căzut pe carosabil din cauza faptului că a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Incidentul s-a petrecut pe drumul de centură al orașului Baraolt. La testarea cu etilotestul a conducătorului auto, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Alte cinci personae au fost rănite ușor în urma unui accident produs sâmbătă pe DJ 103B, între Sfântu Gheorghe și Ozun. Din cercetările efectuate de polițiști a reișit că avenimentul s-ar fi produs pe fondul efectuării unei manevre de depășire fără o asigurare temeinică în prealabil, astfel că două autoturisme s-au ciocnit.

 

Duminică seară, în jurul orei 22:00, polițiștii au intervenit la un alt eveniment rutier produs pe DC 37, în localitatea Belin-Vale. În acest caz un bărbat de 40 de ani a suferit leziuni în zona capului după ce, din cauza stării de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut din atelajul hipo în care se deplasa.

 

Tot duminică seara, în jurul orei 23:30, pe DN10, în orașul Întorsura Buzăului, două autoturisme s-au ciocnit după ce, se pare, unul dintre conducătorii auto nu ar fi păstrat o distanță suficientă de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa. Cei doi conducători auto au fost răniți ușor, iar rezultatele testărilor pentru stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat au fost negative.

 

Circulația se desfășoară în condiții de iarnă în județul Covasna, astfel că este foarte important ca toți participanții la trafic să își ajusteze comportamentul și să sporească atenția, pentru a nu fi implicați în astfel de evenimente.

 

Pentru conducătorii auto:

  • Adaptați viteza la condițiile de drum și măriți distanța de siguranță între vehicule.
  • Evitați manevrele bruște (accelerare, frânare, schimbarea direcției) pentru a preveni derapajele. De asemenea, asigurați-vă temeinic înainte de a vă angaja în depășiri.
  • Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre starea drumurilor și evitați traseele cu risc ridicat de blocaje.

Pentru pietoni:

  • Traversati doar pe la trecerile pentru pietoni și, foarte important, numai după ce v-ați asigurat că șoferii au timp să oprească în siguranță.
  • Evitați să mergeți pe carosabil și folosiți trotuarele, în special cele curate și degajate.
  • Pe timp de noapte sau vizibilitate redusă, purtați haine deschise la culoare sau elemente reflectorizante.

 

 

Șoferi depistați conducând sub influența alcoolului

Polițiștii rutieri au acționat și în acest weekend pe drumurile din județ, pentru menținerea siguranței circulației rutiere și scoaterea din trafic a celor care circulă fără a respecta normele legale.

 

Astfel, vineri după amiază, în localitatea Turia a fost oprit un autoturism condus de către un bărbat de 66 de ani, care la testarea cu etilotestul s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:45, pe DN 13E, în localitatea Hăghig, a fost oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. La testarea cu etilotestul a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

La mai puțin de două ore, polițiștii au oprit în trafic, în Sfântu Gheorghe, un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, în cazul căruia rezultatul testării cu etilotestul a indicat că acesta avea o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Un alt conducător auto în vârstă de 45 de ani a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice duminică noapte, în orașul Întorsura Buzăului. Acesta avea o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto că alcoolul nu este prieten cu volanul. Consumul de alcool afectează în mod semnificativ capacitatea de concentrare și viteza de reacție, astfel că cei care conduc sub influența alcoolului reprezintă un pericol real, nu doar pentru ceilalți participanți la trafic, ci și pentru ei înșiși.

 

Oamenii legii vor fi prezenți în continuare în teren pentru identificarea și scoaterea din trafic a celor care nu înțeleg că siguranța are prioritate.

 

 

Razie în weekend

Sâmbătă, între orele 14:00 și 18:00 polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat o acțiune de tip razie, cu efective mărite, pentru menținerea siguranței în comunitate și descurajarea celor predispuși la comiterea de fapte ilegale sau antisociale.

 

Acțiunea s-a derulat în orașul Covasna, dar și în comunele Zagon și Zăbala, iar în cadrul acesteia au fost efectuate verificări cu privire la 96 de persoane și 63 de autovehicule. De asemenea, au fost întreprinse verificări pe linie economică și pe linia respectării legislației în domeniul sistemelor de Securitate la 6 unități comerciale.

 

Pentru siguranța rutieră au fost instituite 6 filtre rutiere, iar în urma activităților desfășurate au fost constatate și sancționate 19 abateri la regimul rutier și au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

 

În total, polițiști au sancționat, în cadrul acestei acțiuni, 56 de abateri de natură contravențională, cuantumul amenzilor aplicate fiind de aproape 50.000 de lei.

 

Astfel de acțiuni sunt desfășurate săptămânal de polițiști, pentru a asigura un climat corespunzător de liniște și siguranță în comunitate și pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care comit abateri.