21 Octombrie 2024Sursa: IPJ Covasna

Buletin informativ 21 octombrie 2024

Educație și prevenire: Polițiștii, parteneri în „Școala altfel”

În perioada 21-25 octombrie 2024, polițiștii din structurile de prevenire și siguranță școlară ale Inspectoratului de Poliție Județean Covasna vor participa la sesiunile educaționale desfășurate în școlile din județ, ca parte a programului dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare.

Programul are ca scop diversificarea metodelor de învățare prin activități practice, interactive și creative, care să stimuleze implicarea elevilor și să contribuie la dezvoltarea unor competențe complementare celor dobândite în cadrul tradițional al orelor de curs.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii vor susține sesiuni interactive de informare pe teme esențiale pentru siguranța elevilor, cum ar fi prevenirea victimizării, siguranța pe internet, regulile de circulație sau prevenirea violenței în școli. Activitățile vor fi completate cu exerciții practice, vizionări de clipuri educative și discuții menite să îi sensibilizeze pe elevi cu privire la importanța unui comportament responsabil.

Prin participarea la aceste activități, polițiștii își propun să contribuie la formarea unei culturi a siguranței în rândul tinerilor, sprijinind totodată eforturile educative ale profesorilor în crearea unui mediu sigur și prielnic dezvoltării armonioase a elevilor.

 

Măsuri intensificate pentru siguranța comunității

În weekend-ul recent încheiat, polițiștii, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, au desfășurat acțiuni comune, în sistem integrat, cu scopul de a spori siguranța publică.

La operațiuni au participat polițiști din structurile de ordine publică, poliția rutieră, Poliția Orașului Întorsura Buzăului și Secția de Poliție Rurală Întorsura Buzăului. Acțiunile s-au concentrat în orașul Întorsura Buzăului și în localitățile Barcani, Dobârlău, Sita Buzăului și Valea Mare, având ca obiectiv prevenirea și combaterea situațiilor de risc, a actelor antisociale violente, identificarea persoanelor urmărite și sancționarea celor care încalcă regulile de circulație pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii au verificat respectarea legislației în domeniul silvic.

În cadrul intervențiilor, au fost legitimate și verificate 51 de persoane, controlate 33 de autovehicule și reținute 4 permise de conducere. Totodată, au fost verificate 5 societăți comerciale.

Ca urmare a constatării mai multor nereguli, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, totalizând aproximativ 24.500 de lei.

Acțiunile polițiștilor vor continua, pentru menținerea ordinii publice și sancționarea celor care comit abateri.

 

Conducători de vehicule sub influența alcoolului depistați de polițiști și îndepărtați din trafic

Menținerea siguranței rutiere, prin reducerea numărului de accidente și sancționarea fermă a celor care comit abateri în trafic, reprezintă un obiectiv constant al polițiștilor din Covasna.

În seara zilei de 19 octombrie 2024, un bărbat de 66 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 103B, în afara localității Dobârlău, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de căruța care circula în fața sa și a lovit-o.

În urma accidentului, o femeie de 57 de ani, pasager în mașină, a avut nevoie de îngriji medicale și a fost transportată la spital.

La testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul în cazul bărbatului care conducea căruța a indicat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât acesta, cât și șoferul autoturismului au fost duși la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Într-un alt caz, tot în seara zilei de 19 octombrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baraolt au oprit în trafic, pe raza localității Vârghiș, un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a înregistrat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost, de asemenea, transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.