Buletin informativ 07 noiembrie 2024
Polițiștii din Covasna în acțiuni preventive și de combatere a infracționalității la Olteni
În dimineața zilei de 7 noiembrie, forțele de ordine din județul Covasna, au desfășurat o amplă serie de activități menite să asigure siguranța publică și să prevină faptele antisociale, continuând eforturile pentru consolidarea ordinii și securității în comunitățile locale. La aceste acțiuni au participat polițiști din diverse structuri: ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, alături de jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna.
Activitățile s-au concentrat în comuna Olteni, unde echipele au avut ca obiective prevenirea și combaterea criminalității, asigurarea unui climat sigur în comunitate, identificarea persoanelor și bunurilor date în urmărire, reducerea riscului de accidente rutiere, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, combaterea delictelor silvice și verificarea legalității actelor economice.
Rezultatele obținute în urma acțiunilor desfășurate sunt următoarele:
- Au fost legitimate și verificate 41 de persoane, 14 dintre acestea fiind amprentate și fotografiate.
- Au fost instalate 2 filtre rutiere în punctele strategice, pentru a verifica respectarea legislației rutiere și identificarea potențialelor infracțiuni.
- Au fost controlate 19 vehicule, polițiștii acționând atât pentru prevenirea accidentelor rutiere, cât și pentru depistarea abaterilor în trafic.
- Au fost realizate 10 testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe interzise.
- S-au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, valoarea totală a amenzilor fiind de 23.240 de lei.
Prin aceste acțiuni, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna contribuie activ la menținerea unui mediu sigur pentru comunități, vizând prevenirea faptelor violente, respectarea normelor rutiere și economice, combaterea consumului de substanțe interzise și prevenirea delictelor silvice. Colaborarea cu partenerii instituționali va continua pentru a susține siguranța și ordinea publică în județ.
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța participanților la trafic
Asigurarea siguranței pe drumuri este o prioritate constantă pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, care desfășoară zilnic activități menite să prevină accidentele rutiere, în special pe cele cu victime.
În ultimele acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri, au fost identificați peste 140 de șoferi care au încălcat regulile de circulație, dintre care 110 au fost surprinși conducând cu viteză excesivă. Pe lângă sancțiunile aplicate, polițiștii au reținut 16 permise de conducere, dintre care 9 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h. De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și s-au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, care au dus la deschiderea unor dosare penale.
Un exemplu de intervenție a avut loc la Târgu Secuiesc, unde un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani a fost oprit în trafic. Verificările au relevat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce, motiv pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.
O altă intervenție semnificativă a avut loc în orașul Covasna, unde polițiștii au depistat un bărbat de 37 de ani care conducea sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, urmând să se stabilească exact nivelul alcoolemiei. Și în acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii vor continua acțiunile menite să îndepărteze de pe șosele pe cei care pun în pericol siguranța traficului rutier.











