Buletin de presă 27 august 2024
Bilanțul acțiunii polițiștilor rutieri cu focus pe combaterea conducerii sub influența alcoolului și drogurilor
În perioada 19 - 25 august 2024, polițiștii rutieri din județul Covasna au desfășurat o serie de acțiuni intense de control pe întreaga rețea de drumuri din zonă. Scopul principal a fost prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Aceste acțiuni nu au vizat doar sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, ci și reducerea efectelor negative ale acestor comportamente iresponsabile. Poliția a transmis un mesaj clar: nu este tolerată conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor, deoarece aceste comportamente reprezintă un pericol major atât pentru conducători, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, punând în pericol vieți nevinovate.
Acțiunile au fost coordonate de polițiștii Serviciul Rutier și au benefciat de implicarea polițiștilor Biroul Rutier Sfântu Gheorghe, precum și a tuturor formațiunilor de poliție rutieră și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.
Rezultatele activităților au fost următoarele:
- Testări efectuate: 989 pentru depistarea consumului de alcool și 229 pentru depistarea consumului de droguri.
- Infracțiuni constatate: 47, dintre care 28 de conducere sub influența substanțelor psihoactive și 2 de conducere sub influența alcoolului.
- Permise reținute: 86, dintre care 28 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 10 pentru conducere sub influența alcoolului.
- Sancțiuni contravenționale aplicate: 324, pentru diverse încălcări ale legislației rutiere.
Poliția va continua să efectueze acțiuni de control pentru a asigura respectarea reglementărilor legislative și pentru a proteja siguranța tuturor participanților la trafic.
Polițiștii din Sfântu Gheorghe - promptitudine și preocupare constantă pentru siguranța comunității
1. Recuperarea unui portofel sustras într-un hypermarket
În data de 24 august a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la furtul unui portofel, aparținând unui bărbat de 70 de ani, aflat într-un hypermarket din municipiu. Portofelul, ce conținea acte de identitate, carduri și bani, fusese lăsat nesupravegheat pe tejgheaua biroului de informații.
Acționând cu operativitate, polițiștii au reușit să identifice, în scurt timp, un bărbat de 44 de ani din Sfântu Gheorghe, care își însușise portofelul. Datorită intervenției rapide, bunurile au fost recuperate integral și restituite proprietarului, fără a se fi creat vreun prejudiciu material.
2. Depistarea unui autoturism implicat într-un accident rutier și predarea șoferului către autoritățile competente
Tot în data de 24 august a.c., în jurul orei 11:00, în urma unui apel de sprijin din partea polițiștilor rutieri din Bacău, privind identificarea unui autoturism implicat într-un accident rutier pe raza județului Bacău, care a părăsit locul accidentului, polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc au intervenit prompt.
Autoturismul, care corespundea semnalmentelor comunicate, a fost depistat în trafic pe DN 11, în localitatea Brețcu. După o scurtă urmărire, polițiștii au reușit să oprească vehiculul pe strada Grădinilor. Șoferul, un bărbat de 43 de ani din Brașov, a fost predat ulterior polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Bacău, pentru continuarea cercetărilor.
Accidentat după ce a condus fără să dețină permis de conducere, în timp ce se afla sub influența alcoolului
În data de 25 august a.c., în jurul orei 16:30, polițiști Biroului Rutier Sfântu Gheorghe au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DC 30, între localitățile Calnic și Zălan.
Din verifciările polițiștilor a rezultat că un tânăr de 26 de ani, care conducea o motocicletă a intrat în intersecția cu DC 30, unde a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, motocicleta fiind proiectată pe carosabil.
Motociclistul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital în vederea continuării investigațiilor de specialitate.
La testarea tînărului de 26 de ani cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0.21 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările vor fi continuate de către polițiști, pentru a clarifica toate detaliile legate de producerea accidentului rutier.
Depistați în trafic de polițiști
În data de 25 august a.c., în jurul orei 04:50, polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe, în timp ce efectuau activități de monitorizare și control trafic au oprit un autotursim care circula pe DN 13E, dinspre strada Constructorilor spre cartierul Câmpul Frumos, urmând un traseu sinuos.
Bărbatul de 42 de ani, din comuna Cernat, care conducea autoturismul, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în timpul conducerii bărbatului la spital pentru recoltarea probelor biologice, acesta a încercat să ofere polițiștilor o sumă de bani.
Cercetările vor fi continuate de către polițiști, pentru a clarifica toate detaliile legate de situația constatată în trafic.
*
În data de 25 august a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe, în timp ce efectuau activități de monitorizare și control trafic, au oprit un autotursim care circula pe DJ 103E, în localitatea Hăghig.
În urma verificărilor polițiștii au stabilit că bărbatul de 51 de ani care conducea autoturismul, cetățean maghiar, nu posedă permis de conducere.
Cercetările vor fi continuate de către polițiști, pentru a clarifica toate detaliile legate de situația constatată în trafic.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor prezenți la un concurs de tracțiune cu cai
Pe data de 24 august 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au participat la un concurs de tracțiune cu cai organizat în localitatea Barcani. Scopul prezenței lor a fost acela de a se asigura că animalele participante beneficiază de un tratament adecvat pe parcursul competiției.
Cei 26 de proprietari de cabaline, veniți din județele Covasna, Brașov, Dâmbovița, Suceava, Alba, Prahova și Teleorman, au primit informații despre respectarea legislației în domeniul protecției animalelor. De asemenea, polițiștii au verificat documentele cabalinelor înscrise în concurs și au supravegheat desfășurarea evenimentului, prevenind orice act de rele tratamente sau cruzime față de animale.
În urma constatărilor făcute la fața locului, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației privind protecția animalelor, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.880 de lei.
Activitățile polițiștilor în tabăra de vară de la Valea Crișului
Pe 23 august 2024, polițiștii de la Birourile de Analiză și Prevenire a Criminalității, Siguranță Școlară, împreună cu polițiști rutieri, au desfășurat activități de informare, educare și conștientizare în tabăra organizată de Asociația Club Sportiv Show Time, în localitatea Valea Crișului. Aceste activități au făcut parte din Campania locală „Părinți responsabili, copii protejați!” și din Campania „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!”. Ele au vizat prevenirea disparițiilor de copii, a plecărilor voluntare, a consumului de substanțe interzise și a criminalității informatice.
Obiectivele activităților desfășurate alături de participanții la tabără au fost următoarele:
- Creșterea conștientizării cu privire la prevenirea consumului de droguri și substanțe interzise.
- Prevenirea criminalității informatice prin informarea tinerilor despre recunoașterea comportamentelor suspecte în mediul online.
- Prevenirea vulnerabilităților din interacțiunile online și combaterea cyberbullying-ului.
- Combaterea delincvenței juvenile și prevenirea plecărilor voluntare și a disparițiilor de minori.
- Informarea despre riscurile în zonele turistice, cu un accent special pe prezența animalelor sălbatice.
Copiilor li s-au prezentat scenarii realiste și informații relevante despre riscurile și pericolele la care pot fi expuși atât în mediul online, cât și offline. De asemenea, au avut ocazia să participe la simulări de situații de risc, învățând cum să prevină astfel de situații și cum să reacționeze în caz de urgență. Un accent deosebit s-a pus pe importanța comunicării deschise și a relației de încredere cu adulții din jur. Polițiștii au oferit tinerilor instrumentele necesare pentru a solicita ajutor în situații dificile sau periculoase.
Aceste activități au avut ca scop:
- Consolidarea relațiilor de încredere între poliție și comunitate,
- Creșterea nivelului de conștientizare și responsabilitate civică în ceea ce privește siguranța personală,
- Protejarea celor mai vulnerabili membri ai societății.
Poliția rămâne un partener activ și dedicat în asigurarea siguranței și protejarea cetățenilor.











