APEL CĂTRE CETĂȚENI: NU LĂSAȚI AUTOVEHICULELE NEASIGURATE ȘI CU CHEILE ÎN INTERIOR. MINOR ARESTAT PENTRU FURT DE AUTO ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS, LA SFÂNTU GHEORGHE
La data de 13 februarie 2026, în jurul orei 02:40, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Stadionului din municipiu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că două indicatoare rutiere erau avariate. În urma verificărilor efectuate în zonă, a fost identificat un autoturism care prezenta avarii ce puteau fi asociate cu incidentul. Din primele date, a rezultat că vehiculul aparținea unei femei din Sfântu Gheorghe și fusese lăsat parcat, neasigurat și cu cheile în interior.
Cercetările desfășurate de polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, au stabilit că autoturismul ar fi fost sustras de un minor de 15 ani, din Sfântu Gheorghe, care a profitat de faptul că mașina nu era asigurată. Minorul ar fi condus autoturismul, iar pe strada Stadionului a lovit două indicatoare rutiere, după care a părăsit zona și a abandonat vehiculul.
Totodată, s-a stabilit că minorul nu se află la prima faptă de acest gen. În luna octombrie 2025, acesta a mai fost arestat preventiv pentru fapte similare, iar după expirarea măsurii a fost plasat sub control judiciar.
În cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, în baza probatoriului administrat și a propunerii formulate de unitatea de parchet, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt în scop de folosință și conducere fără permis.
Recomandări pentru cetățeni:
- Nu lăsați autoturismele neasigurate, chiar și pentru perioade scurte de timp.
- Nu păstrați cheile în interiorul mașinii și nu le lăsați la vedere.
- Parcați autovehiculele în zone iluminate sau supravegheate, atunci când este posibil.
- Asigurați-vă că sistemele de închidere funcționează corespunzător.
- Anunțați imediat poliția în cazul în care observați persoane sau comportamente suspecte.
Adoptarea unor măsuri simple de protejare a bunurilor personale poate preveni producerea unor astfel de fapte și poate contribui la creșterea siguranței în comunitate.











