ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚĂ ÎN TRAFIC
Sâmbătă seara, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Covasna, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – filiala Covasna, au desfășurat o acțiune amplă în trafic, având ca scop verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
Activitatea a urmărit identificarea vehiculelor care prezintă defecțiuni tehnice ce pot pune în pericol siguranța rutieră, precum și depistarea conducătorilor auto care circulă cu autovehicule neconforme din punct de vedere tehnic. În cadrul controalelor au fost verificate aspecte precum: sistemul de frânare, elementele de direcție, starea anvelopelor, sistemul de evacuare a gazelor, instalațiile de iluminare și semnalizare, dar și valabilitatea inspecției tehnice periodice.
În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 112 autovehicule și au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare toatală de peste 20.000 de lei, 14 dintre acestea fiind aplicate în urma constatării unor defecțiuni tehnice ale autovehiculelor verificate. Totodată, au fost reținute un permis de conducere și 9 certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni sunt desfășurate periodic, în scopul reducerii riscului de accidente rutiere generate de defecțiuni tehnice și pentru creșterea nivelului de siguranță pe drumurile publice din județ.
În perioada următoare, respectiv în săptămâna 17-23 noiembrie 2025, polițiștii rutieri vor desfășura activități în cadrul acțiunii preventive „TRUCK & BUS”, parte din Planul de operațiuni ROADPOL.
Această acțiune are un caracter preventiv și urmărește reducerea riscurilor rutiere, creșterea nivelului de siguranță în trafic și asigurarea respectării legislației în domeniul transportului public de persoane și mărfuri.
Verificările desfășurate vizează respectarea prevederilor privind timpii de conducere și odihnă, legalitatea efectuării transportului, deținerea documentelor obligatorii, respectarea capacității maxime de încărcare, evaluarea stării psiho-fizice a conducătorilor auto, precum și respectarea limitelor legale de viteză.
Recomandăm conducătorilor auto și operatorilor de transport să efectueze verificări periodice privind starea tehnică a vehiculelor, valabilitatea documentelor necesare și să respecte timpii de conducere și de odihnă, în vederea protejării propriei siguranțe, precum și a celorlalți participanți la trafic.











