22 Aprilie 2025Sursa: IPJ Covasna

Accidente rutiere soldate cu rănirea a două persoane

DJ 121, 21 aprilie – Un accident rutier s-a produs în cursul dimineții de luni, pe drumul județean 121, între localitățile Imeni și Catalina.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că o tânără de 18 ani, aflată la volanul unui autoturism care se deplasa din direcția Imeni către Catalina, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a lovit gardul unui teren agricol situat la marginea drumului.

În urma impactului, un pasager de aceeași vârstă, aflat pe bancheta din spate, a fost rănit și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Crasna, 20 aprilie – Un alt accident rutier s-a petrecut în localitatea Crasna, implicând o motocicletă de tip Enduro.

O tânără de 24 de ani, care conducea motocicleta pe un drum forestier, s-ar fi dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni care au necesitat intervenția medicală. Testarea alcoolscopică a indicat că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentelor.