SEDIUL POLIȚIEI MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE S-A MUTAT PE STRADA KŐRÖSI CSOMA SÁNDOR
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna informează cetățenii că sediul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe a fost relocat în imobilul situat pe strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 16, în apropierea Cinema Arta.
În noua locație își desfășoară activitatea toate structurile din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, printre care și cele de ordine publică, investigații criminale și rutieră. De asemenea, activitatea de relaționare cu publicul se desfășoară exclusiv la această adresă.
Totodată, precizăm că în prezent sunt în curs de desfășurare lucrări de reamenajare și modernizare a spațiilor din această locație. Prin aceste demersuri, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna urmărește îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul poliției, precum și asigurarea unor servicii eficiente, accesibile și de calitate pentru cetățeni, în concordanță cu standardele actuale.
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și asigură publicul de întreaga disponibilitate în soluționarea solicitărilor.











