30 Iunie 2023Sursa: IGPR

POLIȚIȘTII DIN COVASNA PREZENȚI LA ZILELE MUNICIPIULUI TÂRGU SECUIESC

În perioada 30 iunie – 02 iulie 2023, cu ocazia zilelor municipiului Târgu Secuiesc, polițiștii vor acționa pentru desfășurarea manifestărilor într-un climat de siguranță precum și pentru prevenirea eventualelor fapte ce contravin legii.

În dispozitiv vor fi prezenți polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, acțiuni speciale, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor și prevenire, împreună cu jandarmi.

Efectivele vor acționa pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică și pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, a consumului de substanţe interzise și a criminalităţii economice.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru fluidizarea traficului, în special în perimetrul manifestărilor, cât și pe principalele artere din zonă.

Totodată, aceștia vor acționa pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool sau a altor substanțe interzise la volan.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J Covasna – Compartimentul Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale vor desfășura o serie de activități informativ – preventive, pentru creșterea gradului de informare cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise, promovarea unor mesaje destinate prevenirii victimizării minorilor și creșterii gradului de siguranță a copiilor în perioada vacanței, precum și pentru prevenirea faptelor comise cu violență.

Aceștia vor consilia persoanele prezente la eveniment cu privire la pericolul și consecințele consumului de substanțe psihoactive și vor distribui materiale cu recomandări pe diferite teme.

 

Pentru siguranța dumneavoastră:

Ø  Vă recomandăm să manifestați prudență în spațiile aglomerate, să nu vă lăsați poșeta sau bagajele nesupravegheate, să nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani și să evitați să vă afișați cu bijuterii ori bunuri de valoare.

Ø  Dacă vă deplasați după lăsarea întunericului, evitați zonele izolate sau neiluminate.

Ø  De asemenea, dacă vă deplasați însoțiți de minori, supraveghiați-i în permanență, în special în locuri aglomerate și nu îi lăsați să se deplaseze sau să se joace pe partea carosabilă.

Ø  Dacă plecați la drum, conduceți prudent, respectați regulile de circulație și nu vă grăbiți, întrucât este mai important să ajungeți în siguranță la destinație.

Ø  Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudenţă sporită mai ales în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni.

Ø  Pietonilor le recomandăm să circule pe trotuar, să traverseze strada numai prin locurile permise şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

 

În cazul în care aveți nevoie de ajutor, aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist, jandarm, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă.