04 Iulie 2025Sursa: IPJ Covasna

Noii polițiști intrați recent în echipa IPJ Covasna, au încheiat stagiul de pregătire

Astăzi se încheie perioada de pregătire pentru cei 21 de absolvenți ai școlilor de poliție care s-au alăturat structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, începând cu 10 iunie 2025.

 

Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea Biroului de Pregătire Profesională din cadrul instituției și au inclus tactica polițienească, instrucția tragerii cu armamentul din dotare, conducerea autospecialelor în regim prioritar și, nu în ultimul rând, pregătirea fizică și autoapărarea.


Programul a fost constituit din trei componente: componenta teoretică – aceea care a vizat consolidarea cunoștințelor necesare pentru a răspunde eficient la cerințele complexe ale profesiei de polițist și necesităților actuale; componenta practică, aceasta urmărind perfecționarea modului de folosire a armamentului și mijloacelor din dotare, precum și componenta de adaptare și integrare în specificul muncii de poliție, care s-a realizat prin participarea noilor încadrați la activități polițienești alături de polițiști cu experiență din structurile unde sunt repartizați.

 

De asemenea, polițiștii au parcurs și un modul de pregătire în acordarea primului ajutor, dezbaterile vizând inclusiv posibile scenarii pe care polițiștii le pot întâlni în practica profesională în care să fie necesară aplicarea unor măsuri de prim ajutor pentru salvarea de vieți (de pildă recunoașterea anumitor afecțiuni sau a semnelor care indică posibile boli cornice, intervenția în cazul unei persoane înjunghiate sau al unei persoane aflate în pericol de înec, intervenția în caz de arsuri etc).

 

Scopul programului de pregătire a fost acela de a îmbunătăți modul în care tinerii polițiști trebuie să intervină și să acționeze la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în scopul asigurării unui serviciu polițienesc de calitate.

 

În următoarea perioadă aceștia vor începe activitatea la structurile polițienești din județ la care au fost repartizați, respectiv, la formațiunile de ordine publică, atât în mediul urban cât și rural, la structuri ale poliției rutiere, dar și la Centrul de Reținere și Arest Preventiv, Biroul Poliția Animalelor și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

 

Ei vor fi îndrumați de către polițiști cu experiență, pentru a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele necesare exercitării eficiente a atribuțiilor de serviciu. Entuziasmul și dorința lor de a învăța și de a contribui activ la siguranța comunității vor constitui un sprijin important pentru misiunile operative ale I.P.J. Covasna.

Galerie foto