29 Noiembrie 2022Sursa: IGPR

La datorie de Ziua Națională a României

Pe perioada minivacanței de Ziua Națională a României polițiștii covăsneni vor fi prezenți în teren pentru prevenirea evenimentelor nedorite, pentru menținerea siguranței traficului rutier și combaterea faptelor ilicite.

Astfel, în perioada 30 noiembrie 2022 – 4 decembrie 2022, peste 450 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna vor fi angrenați în acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului, prin menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii vor acționa, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții ale M.A.I. pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în zonele în care se desfășoară ceremoniale sau festivități ocazionate Ziua Națională a României.

Totodată polițiștii vor fi prezenți în zonele aglomerate, în zonele turistice și zonele de agrement de pe raza județului Covasna, precum și în piețe centre și societăți comerciale.

Întrucât valorile de traficului rutier pot crește polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier precum și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice.

Deoarece urmează o perioadă încărcată de evenimente, polițiștii vă recomandă să manifestați prudență în spațiile aglomerate, să nu vă lăsați poșeta sau bagajele nesupravegheate și evitați să vă afișați cu bijuterii ori sume mari de bani. Dacă vă deplasați după lăsarea întunericului, evitați zonele izolate sau neiluminate.

În cazul în care părăsiți domiciliul, asigurați-vă că ați închis ușile și ferestrele casei, inclusiv cele ale anexelor locuinței și nu postați fotografii și informații pe rețelele de socializare despre locația în care vă aflați.

Dacă porniți la drum odihniți-vă bine înainte, iar dacă nu vă simțiți nu conduceți.

Întrucât se pot forma aglomerări pe drumurile publice principale, luați în calcul folosirea rutelor alternative care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale. 

Respectați cu strictețe regimul legal de viteză și adaptați-o în funcție de condițiile meteorologice și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.