24 Mai 2023Sursa: IGPR

DIRECTORII ȘCOLILOR DIN JUDEȚUL COVASNA ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANȚII I.P.J. COVASNA

Întrucât siguranța elevilor este un obiectiv instituțional prioritar al polițiștilor covăsneni, data de 23 mai a.c., în incinta Bibliotecii Județene ,,Bod Peter" din municipiul Sfântu Gheorghe, la inițiativa Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, s-a desfășurat o întâlnire de lucru, la care au participat prefectul județului Covasna, inspectorul școlar general, reprezentanți ai I.P.J. si ai I.J.J. Covasna, precum si directori ai unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului Covasna.

Inițiativa se circumscrie obiectivelor naționale de creștere a gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, precum si prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Printre temele abordate în cadrul întâlnirii  se numără problematica absenteismului în școli, implicarea si responsabilizarea părinților în procesul de prevenție, eficientizarea  Regulamentelor de Ordine Interioară, problematica sistemelor de securitate la nivelul  unităților de învățământ, precum și stabilirea unor moduri concrete de acțiune, în diverse situații întâmpinate.

În cursul întâlnirii s-a stabilit faptul ca informarea reciprocă permanentă rămâne principalul liant interinstituțional, iar prin conjugarea efortului si adoptarea unui mod de lucru unitar, cu caracter proactiv, pot fi realizarea obiectivele asumate.