30 Ianuarie 2024Sursa: IPJ Covasna

Comunicat de presă 30 ianuarie 2024 - prevenirea și combaterea delictelor silvice

PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE ÎN DOMENIUL SILVIC, O PRIORITATE A POLIȚIEI

Pe parcursul anului trecut, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii au desfășurat acțiuni operative pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale din domeniul forestier, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, Direcției Silvice Covasna, reprezentanți ai ocoalelor șilvice de stat și ai celor de regim, precum și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna.

Astfel, au fost efectuate 3.596 de controale, dintre care 822 în fondul forestier, 303 în vegetația forestieră din afara fondului forestier, 75 pe linia depozitării, prelucrării, sortării și comercializării materialului lemnos, 2.056 pe linia legalității transportului materialului lemnos și 45 alte controale.

De asemenea, au fost verificate 3.395 de obiective, dintre care 2.991 de vehicule, 105 exploatări forestiere, 40 de instalații de debitat lemn, 34 depozite material lemnos, 5 târguri, piețe și oboare, 17 ocoale silvice și 203 alte obiective.

În urma activităților de verificare, au fost aplicate 784 de sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 715.300 de lei.

Polițiștii au indisponibilizat  aproximativ 2.876 metri cubi de material lemnos, în valoare de 769.060 de lei, 7 autovehicule, 9 ferăstraie mecanice și 14 topoare. De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile în valoare de 91.250 de lei.

Ca urmare a activităților specifice de cercetare desfășurate de polițiști, vizând cele 306 infracțiuni în domeniul silvic, sesizate în anul 2023, au fost dispuse măsuri preventive față de 9 persoane, respectiv pentru 2 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar pentru 7, măsura reținerii.