05 Mai 2025Sursa: IPJ Covasna

ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN MINIVACANȚA DE 1 MAI

În minivacanța de 1 Mai, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au fost la datorie și au acționat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică și desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță.

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea zonelor de agrement, precum și pe principalele artere rutiere.

Astfel, peste 160 de poliţişti din structurile operative au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 123 de evenimente, 91% dintre acestea fiind sesizări ale cetățenilor prin 112.

Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat, 46 de acţiuni în întreg județul, pentru menținerea climatului de ordine publică, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 357 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 200.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 30 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului ori a altor substanțe, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, polițiștii au dispus măsura reținerii certificatului de înmatriculare în 31 de situații în care au constatat că autovehiculele oprite pentru verificări reprezentau potențiale pericole pentru siguranţa circulației pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii Blocada au fost organizate 60 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, în cadrul activităților desfășurate fiind legitimate peste 1.300 de persoane și verificate peste 1.100 de vehicule. Totodată, peste 450 de conducători auto au fost testați pentru depistarea celor aflați sub influența acoolului ori a substanțelor psihoactive.

Menționăm că în această perioadă, pe drumurile din județul Covasna nu au fost înregistrate accidente rutiere grave.