23 Martie 2023Sursa: IGPR

ACTIVITĂŢI DE PROMOVARE A PROFESIEI DE POLIŢIST

Premergător celebrării Zilei Poliției Române în perioada 22 - 24 martie,
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna organizează o serie de activități de
promovare a profesiei în rândul elevilor aflați la final de ciclu liceal
Astfel, miercuri, 22 martie 2023, peste 100 de elevi din cadrul Colegiului Național
,,Mihai Viteazu”, din Sfântu Gheorghe s-au întâlnit cu polițiștii din cadrul
Serviciului Resurse Umane, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității,
Serviciul Criminalistic dar și cu elevi de la școlile de agenți de poliție aflați în
practică, și absolvenți ai școlilor de poliție și ai Academiei de Poliție Alexandru
Ioan Cuz, unii dintre ei absolvenți ai acestei unități de învățământ, pentru a discuta
despre oportunitățile și provocările acestei profesii.
Pe parcursul activităților, polițiștii și elevii au discutat despre abilitățile și calitățile
necesare unui bun polițist, despre exigențele profesionale, despre avantajele dar și
provocările acestei meserii, prin această activitate încercându-se să se ofere
tinerilor o imagine cât mai completă asupra oportunităților de carieră.
Elevilor le-au fost oferite informaţii despre şcolile din subordinea Ministerului
Afacerilor Interne, care pregătesc agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi condiţiile
pe care un candidat trebuie să le îndeplinească, pentru a participa la concursul de
admitere la o astfel de instituție de învățământ, fiind încurajaţi să se pregătească
din timp pentru un eventual examen de admitere.
Elevii s-au dovedit receptivi și interesați, astfel încât întâlnirile au fost dinamice și
interactive. Polițiștii le-au transmis tinerilor că sunt așteptați să ne devină colegi
iar ulterior să desfășoare și ei activități de promovare a profesiei de poliţist în
cadrul aceleiași unități de învățământ cu elevii din clasele mai mici.