20 Decembrie 2021Sursa: IGPR

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI SARS- COV-2

La sfârșitul săptămânii trecute forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, în perioada 17 - 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul inspectoratului au acționat în teren, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare la domiciliu sau în locația declarată, precum și modul în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii COVID-19.

În acest sens, au fost verificate peste 50 de locații și obiective, cum ar fi restaurante, terase, gări/autogări, etc.

Totodată, în perioada de referință aproape 2500 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna continuă activitățiile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F, precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul.