Zilele Sfântu Gheorghe în siguranță
În weekendul care tocmai s-a încheiat, mii de persoane s-au bucurat de evenimentele organizate la Sfântu Gheorghe, cu prilejul celei de-a 32 ediții a Zilelor Orașului.
Pentru ca fiecare zi de sărbătoare să nu fie umbrită de incidente, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au acționat zilnic în zonele de desfășurare a evenimentelor, efectivele fiind suplimentate pentru a putea asigura intervenția promptă în caz de nevoie.
În cele trei zile, polițiștii au constatat 11 fapte de natură contravențională pentru care au aplicat sancțiuni în valoare de 6.000 de lei, abaterile fiind dintre cele de nerespectare a normelor privind ordinea și siguranța publică.
A fost sesizată și o infracțiune de furt în zona unde a fost amenajat parcul de distracții – o femeie a sesizat că ar fi pierdut o brățară din aur, iar persoana care ar fi găsit-o ar fi refuzat să o înapoieze. Prejudiciul a fost recuperat în cel mai scurt timp de polițiștii ajunși la fața locului și predat persoanei vătămate.
Concluzia după cele trei zile este că, atât distracția, cât și siguranța au fost pe primul loc, fără să fie înregistrate incidente grave care să tulbure siguranța participanților la evenimente.
Le mulțumim tuturor cetățenilor care au înțeles că voia bună și siguranța pot merge mână în mână. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna rămân în continuare la datorie pentru a asigura climatul de siguranță publică.