Infracțiuni rutiere
Duminică după amiază, un bărbat de 57 de ani care conducea o motocicletă fără a avea permis de conducere, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat, din fericire, numai cu pagube materiale.
Incidentul s-a petrecut în localitatea Dobârlău, iar din verificările polițiștilor a reieșit că bărbatul care conducea motocicleta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat un autoturism care circula regulamentar, pe sensul opus.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
* * *
În aceeași zi, tot la Dobârlău, polițiștii aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un bărbat de 52 de ani, care conducea un tractor ce nu avea montate plăcuțe nu numere de înmatriculare, iar din verificările efectuate s-a stabilit că acesta nu era înmatriculat în circulație.
În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.