08 Martie 2018Sursa: IPJ Covasna

Buletin informativ din 8 martie 2018

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a ultragiat un polițist

Pe numele unui bărbat de 51 de ani a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a amenințat un polițist și chiar l-a și agresat.

La data de 2 martie a.c., Poliția Stațiunii Covasna a fost sesizată de către lucrători silvici, despre faptul că au observat șase persoane care tăiau ilegal material lemnos.

La fața locului a fost direcționat un echipaj pentru efectuarea de verificări și identificarea celor în cauză. La vederea polițiștilor persoanele au încercat să fugă iar oamenii legii au pornit în urmărirea acestora, reușind să-l intercepteze pe unul bărbați. Acesta l-a amenințat pe unul dintre polițiștii care au intervenit și chiar l-a lovit cu piciorul, în încercarea de a scăpa. 

Bărbatul a fost, în cele din urmă, imobilizat și condus la sediu pentru verificări. Pe numele acestuia a fost emis, ulterior, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, de către Judecătoria Târgu Secuiesc.

Totodată, polițiștii au identificat și celelalte cinci persoane, toți bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de material lemnos.