Buletin informativ din 28 noiembrie 2024
Activitățile polițiștilor covăsneni în scopul menținerii siguranței în comunitate continuă
Sesiunile informativ-preventive reprezintă un instrument important prin care polițiștii covăsneni urmăresc să transmită comunității informații relevante pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în diverse domenii, scopul final fiind acela de a menține climatul de siguranță publică.
Miercuri, 27 noiembrie 2024, polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și de la Secția Rurală Baraolt au desfășurat o serie de activități în satul Doboșeni. Celor aproape 80 de beneficiari, adulți și minori, le-au fost oferite recomandări în ceea ce privește prevenirea victimizării minorilor și a comiterii de infracțiuni contra patrimoniului sau cu violență, pentru prevenirea implicării în evenimente negative generate de utilizarea articolelor pirotehnice, dar și pentru prevenirea consumului de droguri și substanțe interzise.
Având ca principal scop tot menținerea siguranței în comunitate, la Târgu Secuiesc, polițiștii de la Biroul de Ordine Publică și Serviciul Rutier au derulat sesiuni informativ-preventive la o unitate de învățământ, în cadrul Programului ”Parteneriat de Prevenire și Combatere a Accidentelor Rutiere”.
Cu această ocazie le-au fost prezentate, celor 40 de elevi și profesori, recomandări referitoare la respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, în special a celor adresate bicicliștilor și conducătorilor de și trotinete electrice, precum și consecințele nerespectării regulilor de circulație.
Miercuri au fost derulate acțiuni în trafic pentru reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliști sau conducători de trotinete
Analiza datelor statistice privind accidentele rutiere petrecute în județul Covasna de la începutul acestui an, relevă că abaterile conducătorilor de biciclete sau trotinete se regăsesc în mod constant între principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
În perioada menționată 13 accidente rutiere grave înregistrate în județul nostru au avut drept cauze generatoare acest gen de abateri. În urma acestor evenimente o persoană și-a pierdut viața, iar alte 14 au fost grav rănite.
În scopul prevenirii producerii unor alte evenimente cu consecințe grave, polițiștii covăsneni au acționat miercuri cu precădere pentru disciplinarea celor două categorii de participanți la trafic. Astfel, într-o singură zi au fost identificate și sancționate 62 de abateri săvârșite de bicicliști sau conducători de trotinete, în trei situații sancțiunile fiind aplicate pentru conducerea acestor categorii de vehicule sub influența alcoolului.
Polițiștii reiterează câteva recomandări esențiale de luat în seamă de către bicicliști și conducătorii de trotinete, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere:
- Circulați cu atenție sporită, iar la traversarea drumului public respectați regulile care vă îndică să coborâți de pe bicicletă sau trotinetă.
- Fiți vizibili în trafic: purtați îmbrăcăminte adecvată în culori puternice și cu elemente reflectorizante.
- Acordați atenție echipării bicicletei sau trotinetei cu sisteme de iluminare, mai ales dacă circulați pe timp de noapte.
- Evitați consumul de alcool, dacă vă deplasați cu bicicleta sau cu trotineta. Viteza de reacție și atenția sunt absolut necesare.
- Circulați având în atenție starea suprafeței de rulare. În această perioadă puteți întâlni situații precum carosabil umed, acoperit cu mâzgă, polei sau chiar zăpadă, iar în atare condiții siguranța vă este pusă în pericol de manevre bruște sau efectuate fără o temeinică asigurare.
Recomandări ale polițiștilor pentru un trafic rutier în siguranță în condiții de iarnă
Meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben care este valabilă începând de joi seară, până sâmbătă 30 noiembrie. Avertizarea vizează și o parte a județului Covasna, unde sunt prognozate precipitații predominant sub formă de ninsoare.
În acest context, polițiștii covăsneni le recomandă participanților la trafic să circule cu atenție sporită și cu respectarea regulilor de circulație, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere:
- Adaptați viteza de deplasare la condițiile de drum și trafic. Dacă ninge abundant și vizibilitatea este scăzută, conduita preventivă vă poate feri de accidente.
- Măriți distanța între autovehicule. În condiții de carosabil umed, acoperit cu gheață, zăpadă sau polei, distanța de frânare crește.
- Nu plecați la drum dacă nu aveți mașina echipată corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă. Se recomandă, de asemenea, să vă informați cu privire la starea vremii și a condițiilor de trafic din zona unde urmează să circulați.
- Folosiți luminile de întâlnire pe toate categoriile de drum, iar în condiții de ceață folosiți proiectoarele de ceață, pentru a vă face vizibili în trafic.
- Evitați manevrele bruște și depășirile riscante. Asiguranți-vă temeinic la efectuarea oricărei manevre și adoptați o conduită preventivă, chiar și atunci cand vă aflați pe drumul cu prioritate.