06 Martie 2018Sursa: IPJ Covasna

Concurs dedicat elevilor și tinerilor

Poliţia sprijină derularea concursului “Cetăţenia digitală. Drepturi şi responsabilităţi pe Internet privind datele personale”

În scopul diminuării riscurilor din mediul online, este necesară cunoaşterea unor măsuri minime de protecţie a informaţiilor private şi de filtrare a celor postate. Analiza răspunsurilor pe care unii elevi le-au oferit la întrebările legate de cunoaşterea opţiunilor elementare de protecţie online ne arată că procente importante dintre cei care intră pe internet, în special pe reţelele de socializare, nu sunt la curent cu existenţa acestora ori nu ştiu cum să le folosească. O mare parte a elevilor cunosc regulile elementare de accesare a internetului în siguranţă, însă, cu toate acestea, procentul celor care nu le ştiu sau nu țin cont de ele ne este deloc neglijabil. 

Poliţia Română derulează şi susţine activităţile ce au ca scop prevenirea delicnvenţei juvenile şi victimizării minorilor, inclusiv în mediul online.

O astfel de iniţiativă este şi Concursul „Cetăţenia digitală. Drepturi şi responsabilităţi pe Internet privind datele personale.” - lansat de Organizaţia Salvaţi Copiii în cadrul programului Ora de Net (www.oradenet.ro), susţinut de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Aflat la a zecea ediţie, concursul se va derula în perioada 12 februarie – 30 martie 2018 şi abordează anual teme diferite. Tematica anului 2018 - „Cetăţenia digitală. Drepturi şi responsabilităţi pe Internet privind datele personale.” - se încadrează în mişcarea globală propusă de INSAFE – reţeaua internaţională a Centrelor Naţionale „Better Internet for Kids”.

La concurs pot participa clase de elevi și profesori din învățământul preuniversitar din România, pe trei categorii dedicate elevilor ( Categoria I este compusă din elevi ai claselor 0-IV; Categoria II – clasele V-VIII; Categoria III – clasele IX-XII ) și Categoria specială – grupuri de inițiativă din cadrul organizațiilor pentru copii și tineret (grupuri de iniţiativă formate din minim 10 copii sau tineri aparţinând aceleiaşi instituţii - Club pentru copii, Palatul Copiilor, Centru de zi sau de plasament, Organizaţie non-guvernamentală de tineret, Consiliu de elevi şi tineret, Şcoli postliceale. Fiecare grup va fi coordonat de maxim doi adulţi-facilitatori).

Anunţarea câştigătorilor şi festivitatea de premiere vor avea loc în cursul lunii mai 2018. Toţi profesorii coordonatori şi elevii participanţi care au trimis un proiect valid vor primi adeverinţe care atestă implicarea lor în proiecte educaţionale marca Salvaţi Copiii. Premiile vor consta în echipamente tehnologice oferite de sponsorii concursului pentru clasele şi echipele câştigătoare. 

Toate informaţiile privind Regulamentul competiţiei, informaţiile preliminare privind datele personale, pachetul de resurse pentru promovarea activităţii locale şi înscrierea în concurs vor fi disponibile accesând pagina  www.oradenet.ro/concurs2018