08 Februarie 2018Sursa: IPJ Covasna

ACTIVITATEA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN COVASNA ÎN ANUL 2017

  • Infracționalitatea sesizată își menține trendul descendent
  • Scade numărul furturilor, prcum și al infracțiunilor de natură economico-financiară
  • Se înregistrează scăderi la toți indicatorii privind accidentele rutiere grave

Și în 2017, activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a avut ca obiectiv prioritar creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, menținerea siguranţei rutiere, precum și diminuarea/menținerea la un nivel minim a infracționalității stradale, în special a celei comise cu violență. Prezența activă în teren și acțiunile polițiștilor se reflectă în statisticile înregistrate, nivelul criminalității fiind în scădere.

Prevenirea reprezintă o componentă importantă a activității polițiștilor inspectoratului astfel că, printre altele, menționăm desfășurarea campaniilor ”Hoții sunt creativi, fii preventiv” – campanie de prevenire a furturilor din locuințe sau „Aripi frânte” – campanie de prevenire a violenţei în familie sau „Şcoala siguranţei Tedi”, campanie dedicată elevilor din ciclul primar. Tot pe linia prevenirii criminalității, polițiștii au desfășurat activități în cadrul unor proiecte locale precum ”Mica Zebră de la Grădiniță” sau ”Drumul de siguranță”.

Au fost organizate şi desfășurate peste 200 de activităţi în comun cu unităţi de învăţământ şi organisme neguvernamentale, la care au participat peste 8.000 de elevi şi cadre didactice, precum şi membri ai comitetelor de părinţi, urmărind prin acestea adoptarea unei conduite preventive în rândul tinerilor, prin cunoașterea prevederilor legale și a măsurilor de siguranță în diverse situații.

Amintim, de asemenea, și organizarea unor activități de tip ”Porți deschise”, expuneri, concursuri tematice dedicate elevilor în cadrul programului național ”Școala Altfel”, dar și activitățile cu tematică rutieră desfășurate în școli, în scopul adoptrării unei conduite preventive în trafic, de către cei mici, prin însușirea și aplicarea prevederilor privind circulația rutieră.


Activități desfășurate pentru combaterea criminalității

În 2017, polițiștii au intervenit la aproape 15.500 de evenimente, 18% dintre acestea fiind sesizări prin numărul unic de urgență 112. Au fost efectuate peste 2.700 de acțiuni cu efective lărgite și peste 41.000 de controale punctuale.

La nivelul I.P.J. Covasna s-a înregistrat o scădere la numărul infracțiunilor sesizate, cu 2,34% față de anul precedent, iar din totalul celor peste 4.100 de fapte, 23% au fost constatări în flagrant delict ale polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Din totalul infracțiunilor sesizate, 38,3% au fost infracțiuni contra patrimoniului – cele mai multe fiind furturi, într-un procent de 61% – iar 31,4% au fost infracțiuni contra persoanei – la această categorie ponderea cea mai mare, cu 76,5%, este reprezentată de infracțiunile contra integrității corporale și sănătății persoanei.

Numărul furturilor a scăzut cu 6%; din totalul de 958 de fapte, 26% au fost furturi din locuințe ori societăți comerciale, iar aproape 17% au fost furturi din curți/gospodării, furturi de animale sau de produse agricole de pe câmp.

În ceea ce privește infracțiunile de tâlhărie, în 2017 au fost sesizate 10 astfel de fapte (față de 9 în 2016), iar infracțiunile de lovire sau alte violențe înregistrează o ușoară creștere față de anul precedent – cu 1,8%. Infracțiunile de mare violență (omor și tentativă de omor) înregistrează scăderi, de la 7 fapte în 2016, la 6 fapte în 2017.

Numărul faptelor penale constatate în flagrant a crescut, acțiunile desfășurate pentru siguranța cetățeanului și prezența în teren a polițiștilor materializându-se în aproape 1000 de fapte penale constatate în flagrant.

Pentru prevenirea și combaterea criminalității în domeniul economic polițiștii au desfășurat peste 700 de acțiuni și controale directe, fiind constatate 77 de infracțiuni și aplicate  298 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.128.000 de lei. Au fost confiscate bunuri și mărfuri în valoare de 358.000 lei, suma de 23.000 lei în numerar, aproape 4.000 kg deșeuri feroase, 31 de metri cubi de material lemnos, 202.000 țigarete, 19 kg de tutun, peste 12.700 litri alcool și 450 articole vestimentare/accesorii susceptibile de contrafacere sau comercializate în condiții ilegale, precum și 5 autovehicule. Valoarea prejudiciului recuperat în cauzele privind infracțiuni economice este de peste 7.800.000 de lei, prin recuperarea sumelor în numerar sau instituitea unor măsuri asiguratorii.

Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au fost executate peste 700 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost constatate 54 de infracţiuni. De asemenea, au fost indisponibilizate 26 de arme, 459 buc. muniţii, 84 kg articole pirotehnice și 100 kg deșeuri periculoase.

Prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic a fost o altă prioritate pentru polițiști. În 2017 au fost organizate şi executate peste 1.300 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 612 sancţiuni contravenționale în valoare totală de aproape 1.000.000 de lei. Au fost confiscați 641 mc de material lemnos în valoare de 159.000 lei și au fost constatate 288 de infracțiuni la regimul silvic.

Pentru siguranţa traficului rutier polițiștii au acționat în permanență, urmărind diminuarea riscului rutier prin reducerea numărului accidentelor de circulație și diminuarea consecințelor acestora. Astfel, în urma celor peste 2.400 de acțiuni desfășurate, polițiștii au constatat 162 de infracțiuni privind regimul rutier și au aplicat peste 14.000 de sancţiuni contravenţionale. Tot pentru abateri în trafic au fost reţinute peste 1000 de permise de conducere şi retrase 469 certificate de înmatriculare.

Statisticile relevă că în 2017 au avut loc mai puține accidente rutiere (-3). De asemenea, și numărul persoanelor decedate a fost mai mic (-11), dar și al persoanelor rănite în urma acestora (-14). Tot din analiza statistică reiese că 26,5% din accidentele grave s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, 11% pe fondul traversărilor neregulamentare ale pietonilor, iar 10% pe fondul abaterilor comise de bicicliști

Prevenirea accidentelor rutiere a fost urmărită și prin desfășurarea acțivităților informative-educative dedicate elevilor. Polițiștii au desfășurat 120 de activităţi cu tematică rutieră, în școli.  

Acțiunile viitoare ale polițiștilor vor viza îmbunătățirea calității serviciului polițienesc oferit cetățenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranța stradală și rutieră.

Rămâne, de asemenea, o prioritate, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri și a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice.

Pentru atingerea acestor obiective Inspectoratul de Poliție Județean Covasna va continua desfășurarea de acțiuni proprii, dar și a activităților în cooperare cu structurile de aplicare a legii de la nivel județean, în scopul asigurării unui management corespunzător al situației operative.